Wish of Night

Şase luni, jumătate de an. Like an eternity. Acum fix şase luni mă aflam în mulţimea din Piaţa Mare din Sibiu fredonând binecunoscutele piese ale formaţiei preferate. Concertul era pe final, aşa că cel mai probabil cântau Dead Boy's Poem [acum e 23:10].
Păi hai să fac şi eu un review :D
Well, first of all, Sibiu is incredibly awesome! Trecem peste faptul că am avut un noroc care lasă de dorit. Adică drumul până în centru a fost lunguţ şi i-am ratat pe Marco, Tuomas şi Ewo la expoziţia Andei. Apoi a doua oară mă indreptam spre terasa de la Am Ring [îmi confirmaseră surse sigure că se află acolo Tuomas şi Marco], iar când am ajuns am aflat că Tuomas tocmai plecase. Ghinion. At least I have the priceless signature from The King of Finnish Metal, Herra Marco Hietala. La terasă erau ceva tipi dubioşi la o masă de alături care nu cred că se simţeau bine dacă nu urlau "Marco Hietala" din 10 in 10 minute. În fine, we had a great time la un pahar de vorbă. Tot atunci am făcut cunoştinţă cu răţuştele. We had that Epic Moment when everybody around was looking at us like "Leave those quacking ducks alone". Cu exceptia lui Marco. Nu, el îşi savura ţigara şi nu părea că aude măcănitul [ceea ce era, evident, imposibil.]
Apoi am decis să colindăm împrejurimile. Ne-am întâlnit din nou cu Marco, foarte fericit de altfel, care ne-a salutat cu un zambet larg. Nu am fost în stare să-i răspund, pentru că atenţia mi-a fost acaparată de cele 10 pachete de ţigări pe care le ţinea în fiecare mână. Nu cred că a întâlnit vreodată un om care să se uite mai urât la el. Next, a fost o chestie amuzantă, ne-am întâlnit cu un grup care ne-a întrebat unde e Piaţa Mică. Am spus că nu ştim şi am întrebat la rândul nostru unde este Turnul cu Ceas. Acelaşi răspuns. Ca să aflăm mai târziu că ambele se aflau la o distanţă de 50 metri.
Turnul cu ceas are o panoramă minunată + machete ale unor căsuţe + trepte EXTRAORDINAR de strâmte. Şi expoziţia lui Aaron Sthategssfkddn [nu îi ştiu celălalt nume] de la My Dying Bride a fost drăguţă.
Ne-am dus apoi in Piaţă, in faţa scenei, pe celebrele grătare. Asta cu vreo 4 ore înainte de a se da drumul in Piaţă. A fost funny, gen toată lumea la umbră, numai 10-15 persoane prăjindu-se pe grătare. Apoi a început să se strângă lume la coadă, dar noi am rămas acolo, gândindu-ne că dacă avem bilete + brăţări din ziua precedentă putem intra. Nu a fost chiar aşa, Piaţa s-a evacuat, iar noi am ajuns la rând exact inainte să se aglomereze. Adică la un interval de 5 minute după ce ne-am aşezat la rând se formase o coadă imensă. Incredibil, dar adevărat, mi s-a părut că timpul a trecut super repede. Am ajuns iar în faţa scenei [în locul pe care îl părăsisem ceva mai devreme] şi am aşteptat. ASTA a fost o aşteptare groaznică. Primele rânduri erau precum nişte sardele, in timp ce ceilalţi stăteau frumos pe jos, nu se înghesuiau ca noi. După o groază de timp am decis să jucăm cărti... şi atunci au intrat Subscribe

Subscribe reprezintă cea mai cunoscută trupă din Ungaria *blink blink*. Oricum, cred că am fost singura care şi-a dat interesul să caute piese de la ei. Şi pot să spun că am fost şocată. Prestaţia lor live este suuuper diferită de ceea ce se găseşte înregistrat. Sunt foarte zgomotoşi, au o coregrafie... ciudată şi soliştii au pantalonii rupţi. Habar nu aveam când treceau de la o melodie la alta pentru că absolut totul era la fel. Ca să fiu sinceră, am recunoscut într-adevăr câteva acorduri ale pieselor pe care le ştiam, în rest... nimic. În orice caz, publicul a părut să primească bine trupa, eu m-am ales cu o porţie bună de râs, iar microfonul cu dureri de cap probabil. All in all, Subscribe au reuşit să încălzească publicul pentru ce avea să urmeze.

Pain au urmat apoi pe scenă. Ca să fiu sinceră, îi ascultasem foarte puţin înainte de spectacol, dar cu siguranţă m-au impresionat şi au reuşit să-şi facă loc în topul formaţiilor mele preferate. I really enjoyed their show. Şi acum, după jumătate de an, încă îmi amintesc atmosfera făcută de ei în timp ce le ascult piesele. Lucru ce nu se întamplă cu Nightwish :(. Poate faptul că nu le ştiam piesele prea bine a ajutat pentru că am putut să realizez ce era în jurul meu şi nu m-am concentrat pe melodiile în sine. Totodată, cele mai vii amintiri legate de festival se datorează tot lor. Headbang , great time , sing along . Printre piesele pe care le-au cântat se numără, spre norocul meu, câteva de pe Cynic Paradise: "Follow Me", "I'm going in", "Monkey Business", "Don't Care" şi "Have a Drink on Me". Despre toate nu pot decât să spun că sunt extraordinare. Mi-ar fi plăcut să cânte şi "Live Fast/Die Young", dar nu mă plâng. O mică observaţie la "Follow Me", pentru că atunci am făcut "cunoştinţă" cu Anette şi cred că a fost un moment aşteptat de toţi. În timp ce Peter pregătea publicul pentru venirea ei, am zărit-o pe Anette prin spate şi am început să o strigăm. After a long long time a apărut pe scenă şi strigătele s-au transformat în hohote de râs. Outfitul ei era... strange. Nişte blugi rupţi cu talie joasă ce nu ii acopereau... imperfecţiunile şi un top alb, fără mâneci ce îi cădea. Gen a fost foarte preocupată să-şi ridice bluza.
Am învăţat câteva cântece noi: "Same old Song", după primul refren îl cântam şi eu, "On and On" şi "Shut your mouth". "Suicide Machine", "Just Hate Me" şi "Nailed to the Ground" nu mi-au acaparat în mod special atenţia. Then, Pain left the stage. Au urmat cele mai lungi 40 minute din viaţa mea.

Nightwish şi-au făcut apariţia după o pauză infernală. Chiar atunci ţin minte că am remarcat faptul că am aplaudat membrii echipei tehnice Nightwish mai mult decât Subscribe. Ţin să precizez că am stat în faţă şi am făcut parte din cel mai zgomotos grup probabil. Adică sigur. Am cântat Pink Floyd - Another Brick in The Wall, am aplaudat tobele şi bassul, dar mai ales clapele "Overworked and Underfucked" ale lui Tuomas. Pe lângă faptul că era extraordinar de cald, probele efectelor pyro au fost... fierbinţi. Apoi a aparut drapelul Dark Passion Play care a fost dat de câteva ori jos pentru a fi aranjat mai bine. Sincer, mie nu mi s-a părut nicio clipă că ar fi strâmb. Then, silence. Then Jukka. Then screams. Then 7 days to the wolves care a început în forţă cu pyro. Astounding! Îmi amintesc primele secunde foarte bine şi începutul refrenului, that "Howl!" which is extremely powerful. Ţin să precizez că pe Anette [care se schimbase într-o rochie neagră, simplă, drăguţă]nu am auzit-o deloc, dat fiind faptul poziţia în care mă aflam şi persoanele de lângă mine [don't actually blame you]. Doar că am încercat să nu cânt la un moment dat ca să o aud, dar se pare că nu mi-am ales bine momentul [The Siren - cântecul sirenei]. O filmare exact din zona noastră, aici. Nu răspund pentru eventualele traume. A urmat Ever Dream quite a surprise, pentru că nu îl mai cântaseră de ceva timp. Ce pot să spun aici, decât că dacă e să compari cum cânta piesa asta acum 2 ani şi cum o cântă acum o să observi că s-a îmbunătăţit mult. click. The Siren, Marco amazing. Pot să spun că dacă înainte aveam vreun dubiu [deşi e puţin probabil], după concert am ajuns la concluzia că Marco este un artist desăvârşit. Clip filmat de cineva de pe la mijloc. Observaţi diferenţa: click. Pe Amaranth m-am simţit foarte bine. Şi mi-am dat seama că nu e o piesă rea. Positive and nice. About "Hep Hep" thing. Am zis că nu, eu nu o să fac "hep hep". But I did and it was awesome. Din colţul ăsta se vede o mare parte din public. Se vede de departe care parte se zbenguia cel mai mult click. There's a funny thing about Romanticide. Eu îmi amintesc că era lumină afară, ceea ce e, evident, o tâmpenie. Prima reacţie când am văzut clipurile a fost "hey! unde a dispărut lumina??". Ok, Romanticide nu era una din piesele pe care le ascultam des, aşa că nu o ştiam prea bine. Marco i-a făcut o descriere amuzantă, spunând ce ar putea ucide romantismul. Mi s-a părut extrem de lungă piesa. Not as if I didn't enjoy it. click. A urmat Wishmaster unde ne-am amuzat copios cântând Hamster! A dentist.. bla bla. Quite annoying "Elbereth Lorien/Silvara Starbreeze" parts. Din nou, o filmare de lângă noi: click. Apoi a urmat epicul The Poet and The Pendulum. Extraordinar! Nu-i de mirare că i se spune... epic. Atâtea părţi şi atât de complex. Mi s-a părut că l-am ascultat o veşnicie, dar în acelaşi timp nu ştiu când a ajuns la final. Şi partea cu Tuomas şi Pendulul e şi ea EPICĂ. Imediat apoi au căzut nişte fire roşii... cred că simbolizau sânge or smth. Sau erau doar de efect. I managet to get one of those. part 1 şi part 2. Nemo :| acum realizez că din cântecul ăsta nu îmi amintesc absolut nimic. Poate decât partea de început. Too bad. click. Sahara mi-a plăcut [like duuuh]. Deşi până la jumătatea melodiei eram ferm convinsă că e Whoever Brings The Night şi mă întrebam de ce nu cântă naiba refrenul [which is funny, având în vedere că eu cântam, inclusiv refrenul "1001 nights unseen bla bla"]. Apoi mi-a picat fisa şi mi-am dat seama că e Sahara. Mă amuză rău cum se plimbă Marco pe scenă. Am impresia că şi aici a fost o sesiune de hep hep. Not sure, tho'. click. P.S.: Marco se auzea mai strong decât se aude in filmare. The next one was... Dead Boy's Poem. Pur şi simplu minunat. Cred că singura piesă pe care nu am cântat-o şi eu. No words to describe the actual feeling towards it. Awesomeness. A urmat The Escapist. Dark Chest of Wonders a fost... wonderful. Este singura dată când îmi amintesc să fi făcut headbang. E o melodie absolut superbă. And amazing pyros! M-am simţit ca şi cum aş fi fost la Hartwall Areena în 2005 şi show-ul de abia începea. Din păcate era chiar sfârşitul. Escapist + DCOW click. And, at last, Wish I Had An Angel. Înainte de piesa asta am avut o discuţie cu Marco şi Anette. Marco a cântat "Cocker Face", iar noi am aruncat răţuştele. Epic Fail când raţa cea mare a aterizat in boxă. Am urlat după Marco şi am cerut Ghost Love Score. Nu ne-au dat GLS [-(. La piesa asta cred că am cântat cel mai tare/am sărit cel mai mult, poate pentru că ştiam că peste câteva minute totul se va sfârşi. Chit-chat aici şi melodia aici.
Nightwish au fost grozavi. Am vazut o formaţie unită, pusă pe şotii. Tuomas a fost Don Juan-ul serii, trimiţând pupici în primele rânduri. Emppu s-a plimbat, as always, făcând tot felul de glume cu colegii săi. E super carismatic. Ţin minte că a venit în dreptul nostru şi ne-a făcut un semn "shhht", iar noi mai tare am ţipat. A plecat gen "Ah, go to hell!". Marco... again, carismatic, extraordinar, blah blah. Anette, not bad. Dar cum am mai spus, nu am auzit-o. Şi Jukka, păi...
Cu siguranţă vreau să-i mai vad o dată şi încă o dată şi încă o dată live.

Cam asta a fost. Cred că e lung şi nu ştiu dacă o să-l citească cineva în totalitate. Promit ca review-ul concertului AC/DC va fi mai scurt şi la obiect :D
This time I was sentimentaly involved. *slaps herself for saying this*