Comentariu literar.

Hello world! Today we're discussing... poetry! :)
V-aţi întrebat vreodată ce ar zice "marii poeţi" dacă ar vedea cum le interpretăm poeziile? Eu da. Şi am ajuns la o concluzie nu tocmai plăcută. Cred că s-ar enerva la culme şi ar muri din nou. Sunt 100% sigură că tema unei poezii, in viziunea autorului, nu e nici pe departe aceeaşi cu ce credem noi că e. Nu înţeleg un lucru. Citeşti o poezie, e frumoasă, îţi place. De ce pisici mai trebuie să o comentezi, pentru că ORICUM NU O COMENTEZI BINE PENTRU CA ORICUM NU AI DE UNDE SĂ ŞTII CE A SIMŢIT BIETUL POET CÂND A SCRIS-O.
Ca să dau un exemplu. Se ia un vers oarecare "E noapte". Ce înseamnă? Că poezia se petrece noaptea? Nuuuu, nicidecum. Cu siguranţă este ceva ascuns în spatele versurilor, poetul se simţea incredibil de depresiv, iar noaptea sugerează întunericul din sufletul său. Nu are cum să fie vorba despre fenomenul numit noapte, ar fi prea simplu. Oh, yes, I'm telling you. E despre o AMĂRÂTĂ DE NOAPTE.
În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce toţi îl idolatrizează pe Bacovia. Omul ăla a pus nişte cuvinte "puternice" într-un enunţ şi gata, are un talent incredibil. Mie una poeziile lui mi se par extraordinar de... fără sens.

Şi tare-i târziu
Şi n-am mai murit

Hai nu mai spune, serios? E super mişto, n-am ce zice...

Copacii albi, copacii negri

Faza e că nu am văzut niciodată copaci albi şi copaci negri. Uuu, ce super înţeles ascuns e aici? Sau poate doar nişte cuvinte aruncate aiurea, pentru a "prinde la public"? Your poem is clicheed. Big time.

Sau râd şi pornesc înspre casă

Aviz amatorilor: dacă obişnuiţi să scrieţi poezii depresive, nu aveţi voie să scrieţi şi poezii ceva mai vesele. Râsetul din astfel de poezii va sugera automat o stare de isterie.

Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie arse, arse, de metal
Veşminte funerare de mangan
Negru profund, noian de negru

Observ talentul nemărginit în repetarea aceloraşi cuvinte într-o strofă. Şi... ce ai vrut să zici? Nu vad absolut nicio idee, acţiune in versurile ăstea. Pur şi simplu nişte versuri ilogice.

Şi acum, dragii mei, urmează controversata poezie "Plumb". Deja nu mă mai obosesc să vorbesc despre cât de [in]expresivă e poezia sau de cât de [ne]talentat e domnul Bacovia. Ce mi-a atras atenţia despre poezia asta este că a fost scrisă/concepută/gandită/naibaştie cât autorul a fost închis într-o clopotniţă. Vă propun un mic test. Răspundeţi la urmatoarea întrebare.

Ce aţi face dacă aţi rămâne blocaţi într-o clopotniţă?
a. aţi încerca să vă eliberaţi;
b. aţi striga după ajutor;
c. aţi scrie o poezie.

Eeeei, exact. Acum aţi ajuns la concluzia mea. Eşti închis cu un ditamai clopotul. Cu siguranţă nu ai avea cum să-i anunţi pe ceilalţi unde eşti...

O altă poezie care mi-a atras atenţia este "Ultima oră" de Ion Minulescu. Surprinzător, mi-a plăcut. E micuţă, drăguţă, simplă. Despre un trapezist care moare în urma unui accident. Despre ce este vorba in poezie? Oooh, cu siguraţă este despre viaţa scurta a omului, care se poate termina brusc şi ca omul este mereu un acrobat într-un circ permanent. Nu. Nici vorba de acrobat care moare.
Sau în Harap Alb. Motivul Podului - maturizare. Zău? Eu cred ca e vorba de un... umm.. cum îi spune? Ah, da. Pod!!! A trecut un pod. Cu toţii trecem poduri... şi nu cred că ne maturizăm aşa, bam! Asta ar însemna să fim cu toţii de 1000 ani+.
Mă rog. Dacă vreodată voi scrie o poezie/poveste etc şi o voi publica, o să-mi fac eu singură comentariul şi îl voi publica la sfârşitul volumului. De ce? Pentru că pentru mine noaptea e noapte şi podul e pod.
Şi aşa ar trebui să rămână.